România funcționează pe o economie pe care nu o recunoaște

Femeile, infrastructura invizibilă a economiei românești

România reacționează la femeile aflate în proximitatea puterii ca și cum ar intra pentru prima dată în încăpere. Fiecare fotografie în care apar mai multe femei într-o delegație politică, într-un consiliu de administrație sau într-o zonă de decizie produce încă uimire, comentarii și un tip de entuziasm care spune mai mult despre structura societății decât despre imaginea în sine.

Pentru că adevărata întrebare nu este de ce sunt femei acolo.

Adevărata întrebare este de ce continuăm să tratăm această prezență ca pe o excepție, în condițiile în care România funcționează de zeci de ani pe valoarea economică și socială produsă de femei, atât în economia vizibilă, cât și într-o economie invizibilă pe care statul nu o calculează aproape niciodată.

Aici începe una dintre cele mai mari erori de arhitectură economică ale României moderne.

Economia vizibilă: contribuție reală, putere limitată

Femeile reprezintă astăzi o parte esențială din economia formală a României. Sunt antreprenori, manageri, profesioniști, medici, profesori, lideri de comunități și susțin sectoare întregi care țin funcțională infrastructura socială și economică a țării.

România se află printre primele state europene în ceea ce privește numărul de absolvente în domenii STEM. În antreprenoriat, procentul femeilor implicate în business a crescut constant în ultimii ani. În sănătate și educație, femeile reprezintă coloana vertebrală a sistemului.

Și totuși, există o regulă aproape matematică pe care nimeni nu o spune suficient de direct: cu cât crește concentrarea de capital, influență și putere strategică, cu atât femeile dispar din mecanism.

Dispar din marile zone de decizie economică.
Dispar din structurile unde se distribuie resursele.
Dispar din negocierile care definesc arhitectura economică a următorilor ani.

Nu este o întâmplare culturală.
Este o construcție sistemică.

România acceptă mai ușor munca femeilor decât puterea lor.

Economia invizibilă pe care statul nu o măsoară

Există însă o a doua economie, mult mai puțin discutată și infinit mai importantă pentru stabilitatea unei societăți.

Economia invizibilă.

Locul unde cineva are grijă de copii înainte ca ei să devină viitori contribuabili.
Locul unde cineva susține părinți vârstnici înainte ca sistemele publice să se blocheze complet.
Locul unde cineva repară zilnic fragilitatea emoțională și socială pe care economiile moderne o produc într-un ritm tot mai accelerat.

Această muncă există.
Consumă timp.
Consumă energie.
Produce valoare economică și socială reală.

Dar pentru că nu este tranzacționată direct și nu poate fi măsurată simplu în bani, sistemul o tratează ca și cum ar exista natural și gratuit.

În realitate, fără această infrastructură invizibilă, economia formală nu ar putea funcționa nici măcar câteva luni.

Și în România, această muncă este făcută predominant de femei.

Marea contradicție economică a României

Societatea modernă cere femeilor participare tot mai mare în economia formală: mai mult leadership, mai mult antreprenoriat, mai multă performanță, mai multă prezență în zonele de decizie.

Dar în același timp păstrează aproape intactă distribuția muncii invizibile pe care aceleași femei continuă să o susțină.

Aici apare fisura reală.

Nu rezolvăm dezechilibrul dintre viața profesională și cea personală.
Nu redistribuim infrastructura invizibilă a societății.
Mutăm pur și simplu presiunea dintr-o zonă în alta până când costul începe să devină vizibil în întreaga economie.

Epuizare.
Scădere demografică.
Criză de coeziune socială.
Burnout.
Piață a muncii instabilă.
Familii tot mai fragile.
Comunități care își pierd capacitatea de continuitate.

Acestea nu sunt probleme separate.
Sunt efectele aceleiași erori de sistem.

România consumă valoare pe care nu știe să o recunoască

De zeci de ani, România funcționează pe două tipuri de valoare produse de femei: valoarea economică vizibilă și valoarea socială invizibilă.

Prima este folosită.
A doua este presupusă.

Niciuna nu este recunoscută proporțional cu rolul real pe care îl are în funcționarea țării.

Și poate că exact aici trebuie mutată conversația publică în următorii ani.

Nu în zona simbolurilor.
Nu în discursuri festive despre diversitate.
Nu în validări superficiale care transformă normalitatea în eveniment.

Ci într-o discuție serioasă despre infrastructura reală a unei societăți și despre costul pe care îl plătește orice economie care ignoră fundația pe care funcționează.

Pentru că nicio societate nu își poate consuma la nesfârșit infrastructura invizibilă fără să înceapă, mai devreme sau mai târziu, să se fractureze exact în punctele care păreau cele mai stabile.

Iar România se apropie rapid de momentul în care nu își va mai permite să ignore această realitate

ROMÂNIA PE CARE NU O CALCULĂM: femeile din România sunt fundația pe care sistemul funcționează economic, social și cultural și care nu a fost niciodată recunoscută ca atare, Cristina Chiriac- președinte fondator CONAF