Când am înțeles că educația schimbă totul
Mult timp am crezut, ca toată lumea, că problemele economiei și ale educației antreprenoriale din România se rezolvă prin politici mai bune, investiții, infrastructură, acces la finanțare, stabilitate fiscală.
Discutam mereu despre efecte. Aproape niciodată despre cauză.
Ne plângeam că nu găsim angajați pregătiți. Că tinerii pleacă. Că spiritul antreprenorial e fragil. Că există o ruptură între școală și piața muncii. Tratam fiecare dintre acestea ca pe o problemă separată, când de fapt erau simptome ale aceluiași lucru lăsat nerezolvat mult mai devreme: educația.
Aici s-a schimbat felul în care priveam problema. Economia nu începe în minister și nici în bilanțul unei companii. Începe într-o sală de clasă — în momentul în care un elev învață, sau nu, că poate construi ceva cu propriile idei. Asta nu este o metaforă. Este punctul în care se formează, sau nu, capacitatea economică a unei generații întregi. O țară nu devine vulnerabilă când îi lipsesc resursele. Devine vulnerabilă când oamenii nu mai înțeleg mecanismele lumii în care trăiesc.
Reprezentarea, despre care am scris în episodul anterior, a rezolvat o problemă a generației care construia atunci. Dar o structură care lucrează doar pentru cei care o ridică nu este o fundație — este un avantaj pe termen scurt. Întrebarea care a urmat firesc a fost: cine vine după? Și răspunsul era în amonte, în sistemul care formează oameni înainte ca economia să ajungă la ei.
Prima încercare a fost o carte, în 2019: Educație antreprenorială. Școala de business. Nu un exercițiu editorial, ci o tentativă de a aduce în spațiul public o idee care atunci părea exotică — educația antreprenorială nu este un moft, nici o disciplină opțională, nici un privilegiu rezervat celor care vor să deschidă o firmă. Este o competență de bază, la fel de necesară ca a ști să citești un contract sau să înțelegi diferența dintre un PFA și un SRL.
În același an a urmat un pas mai greu: Pactul pentru Educație Antreprenorială, semnat în decembrie 2019 cu Ministerul Educației și Federația Patronală Petrol și Gaze, apoi reînnoit în 2022 pentru încă patru ani. Pentru prima dată, subiectul era tratat ca politică, nu ca inițiativă izolată a mediului de afaceri.
Și totuși, privind în urmă, aveam doar fundația. Ideea exista. Convingerea exista. Partenerii existau. Lipsea mecanismul — modul concret prin care o idee ajunge la mii de copii și produce un efect măsurabil. O idee fără mecanism rămâne o opinie.
Mecanismul s-a numit Maratonul pentru Educație Antreprenorială, inițiat în 2023. Și e important să fiu precisă cu privire la ce înseamnă, pentru că tocmai aici se face diferența dintre a vorbi despre antreprenoriat și a-l preda. Antreprenori voluntari intră efectiv în clase. Elevii lucrează în echipe, în ateliere de câteva ore, pe probleme reale: identificarea unei oportunități, analiza pieței, construcția unui model de afaceri, responsabilitatea financiară. Apoi scriu un plan de afaceri — nu o compunere, ci un document cu date economice reale, cash-flow și analiză de piață — și îl susțin în fața unui juriu de antreprenori. Semifinale județene, apoi o finală națională. Nu învață despre risc dintr-un manual. Iau o decizie cu resurse limitate și o apără în fața cuiva care a luat decizia aceea pe bani adevărați.
Asta nu mai e un proiect improvizat. Conceptul este înregistrat la OSIM. Programul se derulează în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația Națională a Antreprenorilor, cu Banca Națională a României ca partener strategic. Din 2024 funcționează, în același format, și în Republica Moldova. Aceste nume nu sunt decor. Sunt garanția că un elev dintr-un liceu de provincie intră în contact cu același standard ca unul din București.
Și a crescut an de an, vizibil: 12 județe în prima ediție, 20 în a doua, 26 în a treia, 30 în a patra. Ediția a IV-a s-a încheiat pe 26 mai 2026, pe scena Operei Naționale din București: 15.700 de elevi, 240 de licee, 304 echipe, peste 300 de antreprenori intrați în clase. Cumulat, în cele patru ediții, programul a trecut prin mâinile a aproape 50.000 de elevi.
În spatele acestor cifre sunt oameni cu nume. La ediția a III-a, premiul I a mers la patru liceeni de la Satu Mare — Maia Simuțiu, Ruxandra Rața, Victor Dan și Andrei Dragoș — care au construit o firmă de consultanță în protecția mediului. Iar la finala din 2026, trofeul național a fost câștigat de o echipă de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, cu proiectul „Bloomera”: Andreea-Andrada Asprița, Mario Bălan, Sorin Duruinu, Mihai Manafu, Maryo Sclipcea și Ștefan Urcior. Șase elevi de la un seminar teologic care câștigă o competiție națională de business — pentru că educația antreprenorială nu cere un anumit tip de copil. Cere doar ocazia.
Și din ediția următoare, foștii câștigători revin ca mentori pentru cei care vin după ei. Acela e momentul în care un program încetează să fie un eveniment și devine o structură care se autosusține.
Pentru că asta văd când privesc cifrele — nu un rezultat de imagine, ci o dovadă de scalare: o idee care, pusă într-un mecanism și susținută de instituții serioase, ajunge la zeci de mii de oameni și lasă urme verificabile. Planuri de afaceri scrise. Profesori formați. Licee intrate într-un program care înainte nu exista pentru ele.
Și mai e ceva, mai important decât cifrele. Educația antreprenorială nu produce, în primul rând, antreprenori. Produce oameni care înțeleg cum funcționează valoarea: cum se ia o decizie cu resurse limitate, cum se evaluează un risc, ce înseamnă un eșec și ce faci după el. Asta este o competență economică, nu o trăsătură de caracter. Și se învață.
Cea mai bună dovadă că mecanismul a funcționat nu o dau eu. La finala din 2026, ministrul Educației a anunțat că educația antreprenorială urmează să intre în trunchiul comun, ca disciplină obligatorie. O idee considerată exotică în 2019 a ajuns, în șase ani, la pragul politicii naționale. Asta înseamnă să construiești o coloană — nu să ai dreptate într-o dezbatere, ci să muți structura pe care vor sta ceilalți după tine.
Dacă reprezentarea a fost prima coloană, educația este a doua. Una decide cine stă la masă acum. Cealaltă decide cine va putea sta acolo peste douăzeci de ani. Niciuna nu se susține singură — și niciuna nu este, încă, întreaga structură.
educație antreprenorială România
