Înainte ca antreprenoriatul feminin să devină un subiect
O reflecție despre începuturile antreprenoriatului feminin în România și despre anii în care contribuția femeilor în economie exista, dar nu era recunoscută.
Societatea își rescrie memoria cu o viteză pe care rareori și-o recunoaște.
Astăzi, antreprenoriatul feminin este o temă economică legitimă. Are conferințe, rapoarte, indexuri, strategii și o întreagă infrastructură de legitimare. Există cifre care măsoară contribuția femeilor antreprenor la PIB și instituții care au acceptat un adevăr elementar: o țară nu se dezvoltă ignorând jumătate din capacitatea ei de a produce valoare.
Nu a fost mereu așa. Iar momentul în care antreprenoriatul feminin din România a devenit un subiect de interes nu este atât de îndepărtat pe cât pare astăzi.
A existat o perioadă în care antreprenoriatul feminin nu era o temă economică, ci o curiozitate. Nu se discuta despre acces la finanțare, despre participare la decizie, despre costul excluderii. Femeile care construiau companii erau tratate ca excepții, nu ca resursă. Iar diferența dintre cele două cuvinte este întreaga problemă: excepția nu intră în calcule, resursa da.
Ce lipsea atunci nu era prezența femeilor în economie. Ele erau acolo. Munceau, angajau, își asumau risc, generau cifre. Lipsea recunoașterea că acele cifre contează. O economie care lasă talent pe margine nu face un gest moral discutabil. Face o eroare de calcul. Renunță la valoare pe care ar fi putut să o producă, iar costul acelei renunțări este real și măsurabil, chiar dacă nimeni nu îl trecea în vreun raport.
Am văzut acest mecanism din interior, ca economist. Nu din poziția cuiva care cerea un loc la masă, ci din poziția cuiva care vedea ce se pierde când jumătate din inițiativa economică a unei țări este tratată ca anexă. În economie, distanța dintre a fi prezent și a fi luat în calcul este distanța dintre potențial și rezultat.
Există un detaliu pe care confortul actual îl estompează. Cei mai mulți dintre cei care vorbesc astăzi despre rolul femeilor în economie au început să o facă după ce subiectul a devenit sigur. Nu este un reproș, este o observație despre cum funcționează adoptarea unei idei. Ideile nu se răspândesc atunci când sunt corecte. Se răspândesc atunci când devin comode. Între cele două momente există un interval, iar în acel interval se construiește ceva sau nu se construiește nimic.
Transformarea economică nu pornește din consens. Consensul este efectul ei târziu, nu cauza. Pornește din decizia de a ridica o structură care funcționează înainte ca toată lumea să fie de acord că era necesară. O idee rămâne o opinie până când cineva o transformă în instituție, în metodologie, în cifre care pot fi citite și contestate. Abia atunci devine fundație.
Despre acel interval voi scrie în această serie. Despre anii în care antreprenoriatul feminin nu era o temă, ci o realitate neînregistrată. Și despre ce înseamnă să construiești structura care, în cele din urmă, o înregistrează.
Pentru că marile construcții nu încep când apare acordul. Încep când cineva stabilește că absența unei structuri este, în sine, o problemă de rezolvat.
În episodul următor: Curajul de a începe.
Din aceeași serie
Această serie urmărește evoluția antreprenoriatului feminin în România, mecanismele prin care femeile au câștigat reprezentare economică și lecțiile învățate din construirea unor structuri care astăzi par firești, dar care au fost create într-o perioadă în care subiectul nu făcea parte din agenda publică.
