Premiul pentru Educație Antreprenorială. Și despre ce nu am construit.
Pe 25 mai am primit Premiul „Educație Antreprenorială pentru Generațiile Viitorului” de la revista Future in Economy, înmânat de Florina Manea.
Îl primesc fără discurs despre cât de greu este să construiești în România. Știm deja. Am trăit asta în bilanțuri, în echipe ținute în funcțiune prin crize succesive, în decizii pe care nu le-a văzut nimeni și nu le-a aplaudat nimeni. Mediul antreprenorial românesc a refuzat să cedeze când tot contextul îi cerea să cedeze. Aceasta nu mai e o poveste despre reziliență. E un fapt economic verificabil.
Problema nu este că nu știm să construim. Este că nu am transferat suficient ce știm.
Nu vorbesc despre motivație de scenă. Nu despre paneluri unde se vorbește despre antreprenoriat fără să fi construit niciodată nimic. Vorbesc despre un tip de educație care lipsește sistematic din formarea generațiilor care vin — una făcută de oameni care au traversat risc real, pierderi reale, momente în care leadershipul nu era despre putere, ci despre a rămâne responsabil când nimeni nu vedea și nimeni nu aplauda.
Sistemul tratează educația antreprenorială ca proiect complementar. Opțional. De bifat când există finanțare europeană și de suspendat când nu există.
Deși economia României a supraviețuit exact pentru că cei care au construit nu au așteptat să vină sistemul să le explice cum. Au construit în locul lui, uneori împotriva lui, întotdeauna fără să fie recunoscuți drept actori strategici în nicio decizie care îi privea direct. Experiența acumulată în acest proces — brută, câștigată scump, nefiltrată de teorie — este cea mai valoroasă resursă pe care o avem pentru generațiile viitorului. Și tocmai ea lipsește cel mai mult din sala de clasă. Nu e neglijență. E arhitectură.
Prin Maratonul pentru Educație Antreprenorială am demonstrat că transferul este posibil: 5.000 de elevi, 850 de planuri de afaceri analizate, 800 de profesori coordonatori din 650 de licee din toată țara. Nu ca să bifăm un proiect. Ca să arătăm că voința de a face acest transfer nu vine din sistem — vine din mediul antreprenorial care a decis să nu mai aștepte să i se ceară permisiunea.
Acum vorbim despre putere de decizie. Despre capacitatea de a transforma experiența acumulată în influență reală asupra modului în care se formează generațiile viitorului. Aceasta este miza reală a acestui premiu.
Premiul vine de la o publicație. Și asta deschide o altă discuție, la fel de importantă.
O presă care intră în proiecte educaționale și economice nu mai este observator neutru. Devine parte din infrastructura de sens a unei societăți. România are nevoie de publicații care aleg să vorbească despre construcție, competență și responsabilitate publică — nu doar despre criză și scandal care produc audiență. Aceasta este o alegere editorială. Nu e neutră. Și are consecințe pe termen lung asupra tipului de societate pe care îl construim.
Mulțumesc revistei Future in Economy și Florinei Manea pentru această recunoaștere.
Întrebarea care rămâne deschisă nu este dacă avem ce transfera. Este dacă sistemul va alege să primească.
Cristina Chiriac 25 mai 2026
